Simtul orientarii – al pasarilor si al altor animale – ne-a fascinat pentru mult timp. Totul ne face sa credem ca animalele, si porumbelul voiajor in particular, poseda un veritabil al saselea simt. Daca nu, cum am putea explica capacitatea porumbeilor voiajori de a se intoarce la cuib de la distante atat de mari? Cum fac animalele migratoare pentru a nu se pierde? Diverse studii din perioada anilor 1970 au adus raspunsuri la aceste intrebari. Se parea ca porumbeii voiajori poseda efectiv doua sisteme de navigatie: unul pentru vreme frumoasa si celalalt pentru vreme mohorata, cu cer acoperit.
Totul a fost mai intai demonstrat pornind de la experientele intreprinse intr-un planetariu, care au aratat ca pasarile sunt capabile sa se foloseasca de pozitia soarelui pentru a se orienta. Ele folosesc chiar luna si stelele in acest scop. In acelasi sens, pasarile se pot orienta in functie de anumite repere vizuale la sol, atunci cand se gasesc in locuri dinainte cunoscute. Dar ce se intampla atunci cand porumbeii se gasesc pe vreme rea deasupra unui teren necunoscut? Ei reusesc sa se orienteze chiar si in asemenea conditii deci rezulta de aici ca trebuie sa aiba si un alt sistem de navigatie. Este intru totul adevarat deoarece s-a constatat ca daca pasarile au ochii acoperiti cu lentile speciale din sticla ele sunt totusi capabile sa se orienteze in directia corecta.
Totul pare sa indice faptul ca porumbei sunt in masura sa se foloseasca de campul magnetic terestru pentru a se orienta in spatiu. Un studiu efectuat la inceputul anilor 1970 de catre cercetatori americani a aratat ca aceasta ipoteza nu era deloc de neluat in seama. Acestia au dovedit ca un porumbel caruia in prealabil i-a fost atasat un magnet este incapabil sa se intoarca la porumbar pe vreme inchisa, cu cer acoperit (conditii in care nu se poate orienta dupa soare). Dimpotriva, pe vreme frumoasa, cea mai mare parte a porumbeilor au fost capabili sa se orienteze. Doar tinerii porumbei neexperimentati nu au reusit sa gaseasca drumul spre casa. Astfel, ?simtul magnetic? este deci innascut, pe cand sistemul de navigatie bazat pe perceptiile vizuale este dobandit ca o experienta. Un alt argument in favoarea acestei ipoteze il constituie faptul ca porumbeii sunt foarte sensibili la perturbatiile campului magnetic cauzate de formatiunile geologice neobisnuite sau de furtunile solare magnetice.
Porumbeii voiajori nu sunt singurele animale care poseda un sistem de navigatie magnetic. Toate pasarile migratoare, albinele, delfinii, broastele testoase de mare si chiar si anumite bacterii sunt capabile sa se orienteze multumita campului magnetic terestru.
Magneti in creier? Porumbeii sunt capabili sa se orienteze multumita campului magnetic al pamantului. Fie! Dar cum se intampla lucrul aceasta? ?Doar nu au o busola in cap?, am fi tentati sa spunem. Ei bine, DA! Acesta este adevarul. Dupa ce au fost congelati in azot lichid la -196?C si supusi studiilor cu dectectori supraconductori, cercetatorii americani au descoperit gramajoare de particule magnetice la baza cutiei craniene a pasarilor. Aceste particule, care s-au dovedit mai tarziu a fi cristale de magnetita, se afla situate in zone de tesut foarte bogat inervate. Astfel grauntele de magnetita, care se orienteaza de-a lungul campului magnetic terestru, actioneaza asupra nervilor din aceasta regiune a creierului. Porumbeii vor fi deci in masura sa cunoasca cu mare precizie orientarea campului magnetic terestru si astfel sa stie precis in ce punct se afla la un moment dat.
Si omul? Daca ?al saselea simt magnetic? este atat de des intalnit in natura, cum stau lucrurile la om? Avem si noi acest al saselea simt? S-ar parea ca da, dar nu suntem in masura sa ne servim de el in mod constient. Exceptie fac ghicitorii deserturilor, care sunt capabili sa gaseasca sursele de apa simtind micile variatii ale campului magnetic. Un studiu condus de un profesor de zoologie de la Universitatea din Manchester nu face decat sa confirme acest lucru. Studiul s-a desfasurat astfel: profesorul a legat la ochi cativa studenti si i-a dus la o anumita distanta de universitate. Chiar si legati la ochi, de la acea distanta, acestia au fost capabili sa indice directia corecta in care se afla universitatea. Totusi, dupa ce au fost dezlgati la ochi, ei indicau intotdeauna o directie falsa. In plus, daca acesti studenti purtau o casca magnetica, ei nu mai puteau indica directia corecta, indiferent daca erau legati la ochi sau nu. Mai mult, in 1992, prezenta particulelor magnetice in toate zonele creierului uman a fost demosntrata, ceea ce a confirmat simtul magnetic la om. Deci, omul este un porumbel voiajor care nu isi cunoaste pe deplin potentialul de orientare in camp magnetic.
Autor: Guchet William
Traducere: Cristi Ninulescu