
m|W
magnetic-wood
toy cars
Descriere proiect

Toy Cars sunt jucarii din lemn in diverse modele, ale caror piese se pot imbina si combina intre ele cu ajutorul magnetilor neodim bara foarte puternici cu diametrul de 5 mm si a sferelor tot din neodim cu diametrul de 5 mm, obtinandu-se mai multe forme si nuante (in cazul lemnului natural) si culori (in cazul lemnului vopsit).
Ca materiale se recomanda lemne de esenta tare (fag, stejar), iar ca unelte de prelucrare cele comune precum circular, bormasina, strung.
Toy Cars sau masinile modulare magnetice sunt jucarii durabile care angreneaza pentru producerea acestora materiale (lemn, sau chiar resturi din lemn pentru un impact ecologic sporit) si tehnologii locale. Spre deosebire de jucariile din plastic care au tendinta de a se strica mult mai usor, jucariile din lemn masiv devin obiecte cu durata de viata indelungata, transformandu-se in adevarate amintiri ale copilariei. De asemenea, ele pot fi reutilizate de alti copii, incurajandu-se astfel grija pentru obiecte si multiplicarea ciclui de utilizare a acestora.
Mini-interviu
Va prezentam si un mini-interviu cu Vlad Oana, castigatorul Locului I la Concursul de design magnetic organizat de NODmakerspace impreuna cu hobber.ro.
Vlad a creat un design modular de masini modulare magnetice de teren in care magnetii sunt utilizati in mod inovativ pentru atasarea diverselor elemente component ale masinii, in principal din lemn.
Vlad ne declara „Am incercat sa creez niste jucarii modulare din lemn, material natural, si sa il combin cu niste piese pretioase si functionale (magneti). Vopsite in culori si lacuri pe baza de apa, vii, atragatoare, si individualizate prin stickere si semne, cuceresc atat pe cei mici, cat si pe cei mari.” Acestea sunt masinile modulare magnetice – colectia Toy Cars.


Cand a intrat prima data Vlad la noi in magazinul cu magneti din Dimitrie Leonida (Berceni) ne-a atras aerul lui – deschis, vioi, gata sa impartaseasca celor din jur ideile lui, totodata dornic sa procure magnetii de care are nevoie pentru se intoarce la lucru si a se prezenta la un nou concurs de design, de data aceasta la Belgrad. Si cum noua ne plac oamenii cu idei si simtim ca ni se potriveste motto-ul “atragem ideile tale” i-am si adresat repede niste intrebari.
I: Ce te-a atras la concursul de design magnetic organizat de NOD impreuna cu hobber.ro ?
R: Am fost atras de tema concursului si de libertatea de a crea orice, precum si de aspectul practic al concursului de design magnetic prin punerea la dispozitie a mijloacelor de productie a prototipurilor castigatoare.
I: Ca designer, cand ai folosit prima data magneti si in ce aplicatie magnetica?
R: Prima oara am folosit magnetii in mod experimental acum 5-6 ani si inca de pe atunci am ajuns la concluzia ca sunt de viitor datorita functionalitatii lor.
I: Imbinarea intre lemn si magneti este foarte interesanta. Pe de o parte avem lemnul natur sau vopsit si pe de alta parte magneti foarte puternici si stralucitori.
Cand vei ajunge sa finalizezi primele prototipuri ale acestor masinute modulare magnetice inedite?

R: Vreau sa finalizez procesul de prototipare intr-un timp cat mai scurt pentru ca sunt foarte curios de felul in care vor arata si functiona. [nota hobber: si noi vrem sa avem cateva functionale!]
I: Ce te-a inspirat cand ai proiectat masinile magnetice? Ai avut in vedere pe copii sau pe adulti?
R: Am plecat de la niste proportii reale ale unor masini de teren si de competitie, ulterior mi-am dat seama ca volumele lor le pot combina, obtinand forme diferite, de la masini de oras, mini, la camioane si masini cu remorca, colectia imbogatindu-se si cu acestea dupa primele prototipuri realizate. Am plecat de la adulti si am ajuns la copii, sperand sa creez un obiect placut tuturor.
I: Ne poti enumera trei caracterisitici importante ale produselor tale magnetice care le fac deosebit de atractive pentru utilizatori?

R: Personal, imi plac masinile modulare magnetice pentru ca se pot demonta, remonta, combina, rezultand astfel si alte forme. Legat de productie, sunt incantat de faptul ca sunt obiecte care pot fi facute cu ajutorul sculelor obisnuite dintr-un atelier (circular, bormasina, strung). Totodata, imi place faptul ca pot fi personalizate in tot felul de culori si combinatii de culori.
I: Cum ai auzit de hobber.ro – magazinul on-line de magneti – prima data? Ce ti-a placut cel mai mult?
R: Prima oara cand am auzit de magazinul hoober a fost prin intermediul concursului organizat de Nod makerspace in colaborare cu hobber. La magazinul hobber mi-a placut foarte mult diversitatea tipurilor si dimensiunilor de magneti disponibili in stoc.
I: Ce proiecte viitoare de design de produse care sa incorporeze magneti, ai in plan?
R: Deocamdata nu am proiectat si alte obiecte care sa implice folosirea magnetilor, dar pe viitor voi tine cont de integrarea lor in obiecte de design si veti fi primii care veti afla.
In incheiere, este important sa mentionam ca dorim sa avem cat mai multe astfel de proiecte de succes care sa implice design magnetic in Romania. De ce? Avem arhitecti, designeri si makeri valorosi si este timpul sa generam tot mai multa plus valoare in Romania, incorporata in produse si servicii utile si inedite pe care apoi sa le „exportam” catre cumparatorii din UE.
