In viata de zi cu zi zambim, vorbim, ne suparam , fiecare dintre noi joaca un rol mai bine sau mai putin bine si este perceput de catre cei din jur intr-o anumita lumina.
Insa cine suntem cu adevarat? Daca am cauta sub toate straturile depuse peste fiecare persoana prin prisma educatiei, a experientei de viata, a unui comportament impus fata de cei din jur am putea descoperi ceva ce ne place sau nu.
Sa luam de exemplu: o persoana tacuta, rezervata, poate sa para o persoana necomunicativa, incuiata, fara prea multe de povestit, insa, daca intr-un anumit cadru si-ar deschide sufletul ai putea descoperi in ea cel mai bun si generos prieten. Astfel de persoane au nevoie de sustinere ca sa infloreasca, si cand infloresc se transforma in ceva frumos, bun, luminos.
Pe de alta parte o persoana foarte vesela, expansiva, educata, care se doreste a fi in mijlocul atentiei… in anumite imprejurari poate sa arate ca nu-i pasa de opiniile celor din jur, ca este un egoist si ca va reusi in viata si fara ajutorul celor din jur.
Exista momente cand aceste masti pe care le poarta fiecare cad, atunci cand sunt incercate sentimente de mare suparare, bucurie sau atunci cand se consuma cantitati mari de substante chimice (droguri, bautura). In astfel de momente poti vedea omul adevarat, gol, asa cum este firea lui, in astfel de cazuri poti constata ce diferenta mare poate fi intre asteptari si realitate.
Din acest motiv ne trebuie foarte mult timp ca sa-i cunoastem cu adevarat pe cei apropriati, trebuie sa fim langa ei intr-o multitudine de situatii, bune si rele. Ne poate lua o viata intreaga sa completam acest demers sau chiar putem sa nu il finalizam.
Si totusi, daca incercam sa ii cunoastem pe altii, oare nu ar trebui sa ne cunoastem mai intai pe noi? Oare reusim macar acest lucru, sa ne autoexploram si sa putem afirma: DA, stiu cine sunt !?
Cred ca ar trebui sa ne alocam mai mult timp cu noi pentru noi si rezultatele vor fi extraordinare.
Hobber
