Ne ocupam de atata vreme de magneti de toate felurile si am fost curiosi sa vedem ce spune DEX-ul despre magneti. Asa ca am intrat frumos pe www.dexonline.ro si am dat o scurta cautare dupa cuvantul “magnet”. Ni s-a parut interesant sa vedem cum a evoluat definitia magnetului in timp, odata cu evolutia perceptiei oamenilor, de la o definitie din 1939:
“peatră [!]], din Magnezia, un oraș din Lidia, în Asia Mică, unde se găseaŭ magnețĭ. V. manganez). Un mineral, care are proprietatea de a atrage feru [!]. Fig. Ceĭa ce atrage în mod puternic și misterios: frumuseța [!] e un magnet. – Magnetu natural e un oxid de fer [!], cel artificial e o bucată de oțel frecată cu alt metal. Greciĭ găseaŭ magnețiĭ naturalĭ pe la Magnezia (Lidia, în Asia Mică), ĭar ceĭ artificialĭ par a nu fi fost știuțĭ în Europa în ainte [!] de seculu [!] XII. Magnețiĭ servesc la facerea busolelor și mașinilor electro-magnetice, la recunoașterea feruluĭ în minerale, ĭar în medicină la extragerea așchiilor de fer, la nevralgiĭ“
la altele mai simple:
“metal care atrage alte metale”
la cele moderne:
“Minereu de fier care are proprietatea de a atrage materialele feromagnetice; corp metalic căruia i s-a transmis calitatea, permanentă sau temporară, de a atrage obiectele de fier“
Va dorim spor la citit! Oare cand o sa apara si cuvantul “hobber” in DEX?
MAGNÉT, magneți, s. m. Minereu de fier care are proprietatea de a atrage materialele feromagnetice; corp metalic căruia i s-a transmis calitatea, permanentă sau temporară, de a atrage obiectele de fier. – Din ngr. maghnítis, germ. Magnet.
Sursa: DEX ’09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink
MAGNÉT, magneți, s. m. Minereu de fier care are proprietatea de a atrage materialele feromagnetice; corp metalic căruia i s-a transmis calitatea, permanentă sau temporară, de a atrage obiectele de fier. – Din ngr. maghnítis, germ. Magnet.
Sursa: DEX ’98 (1998) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink
magnét s. m., pl. magnéți
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink
MAGNÉT ~ți m. Corp metalic, care are proprietatea de a atrage fierul și de a acționa asupra altor corpuri cu proprietăți asemănătoare. /<ngr.maghnitis, germ. Magnet
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink
MAGNÉT s.m. Corp care are însușirea de a atrage fierul. [Pl. -eți, (rar, s.n.) -turi. / < germ. Magnet, cf. lat., gr. magnes < Magnesia – oraș din Asia Mică, unde au fost descoperite în antichitate minereuri magnetice].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink
MAGNÉT s. m. corp care are însușirea de a atrage fierul. (< germ. Magnet)
Sursa: MDN ’00 (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink
MAGNÉT, magneți, s. m. Corp care are proprietatea de a atrage fierul sau alte corpuri feromagnetice. Subtilități metafizice îi atrăgeau cugetarea, ca un magnet. EMINESCU, N. 30. ♦ F i g. Un magnet tainic mă trăgea fără voie spre teatru, ALECSANDRI, O. P. 17. Stăpîna acei capele era fanalul care mă Lumina, magnetul ce mă trăgea. NEGRUZZI, S. I 38.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink
magnét s. m., pl. magnéți
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink
magnét (magnéți), s. m. – Metal care atrage alte metale. – Var. (înv.) magnit. Mr. magnit. Lat. magnes, -etis (sec. XIX), și, mai înainte (sec. XVII) din gr. μαγνήτης. Der. din rus. magnit (Sanzewitsch 205) nu pare posibilă. – Der. (din fr.) magnetic, adj.; magnetism, s. n.; magnetită, s. f.;magnetiza, vb.; magnetizor, s. m.; magneto, s. n.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink
magnet m. 1. substanță minerală ce are proprietatea de a atrage fierul: magnetul natural e un oxid de fier; cel artificial, o bucată de oțel frecat cu alt metal; 2. fig. ceea ce atrage și farmecă.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink
*magnét m. și n., pl. e (lat. magnes, magnétis, d. vgr. mágnes și magnétes [subînț. lithos, peatră [!]], din Magnezia, un oraș din Lidia, în Asia Mică, unde se găseaŭ magnețĭ. V. manganez). Un mineral, care are proprietatea de a atrage feru [!]. Fig. Ceĭa ce atrage în mod puternic și misterios: frumuseța [!] e un magnet. – Magnetu natural e un oxid de fer [!], cel artificial e o bucată de oțel frecată cu alt metal. Greciĭ găseaŭ magnețiĭ naturalĭ pe la Magnezia (Lidia, în Asia Mică), ĭar ceĭ artificialĭ par a nu fi fost știuțĭ în Europa în ainte [!] de seculu [!] XII. Magnețiĭ servesc la facerea busolelor și mașinilor electro-magnetice, la recunoașterea feruluĭ în minerale, ĭar în medicină la extragerea așchiilor de fer, la nevralgiĭ ș. a. – Vechĭ magnit (ngr. magnitis).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink
electro-magnet m. bară de fier moale magnetizată prin trecerea unui curent electric.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink
Definiții din dicționare specializate
Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.
MAGNÉT (‹ ngr., germ.) s. m. Corp fero- sau ferimagnetic aflat în stare de magnetizare. M. produce în spațiul înconjurător un câmp magnetic, în se exercită forțe (de atragere sau respingere) asupra altor m., asupra conductoarelor parcurse de curenți electrici sau asupra particulelor încărcate electric în mișcare. M. prezintă două regiuni, numite poli magnetici (nord și sud), în care valoarea câmpului magnetic este maximă. M.pot fi temporari sau permanenți și naturali sau artificiali.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink
Definiții din dicționare neoficiale
Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel
magnet, magneți s. m. (intl.) mână.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink
