Roșul nu trece niciodată neobservat. Vopseaua BlackboardPaint roșie (RAL 3013) are un roșu cald, de cărămidă, care face dintr-un perete, o ușă sau o bucată de lemn o tablă de cretă cu caracter. Bună pentru mesajele care trebuie văzute și pentru locurile în care vrei căldură.
Cu 0,5 L acoperi cam 5 m² într-un strat: o ușă, un panou de vitrină sau câteva tăblițe decorative. Roșul BlackboardPaint este mat, pe bază de apă, fără plumb, fabricat în Olanda și conform EN71-3.
Dacă vrei doar cifrele, le găsești în tabul Informații suplimentare și la finalul paginii. Dacă vrei idei și pașii de aplicare, citește mai departe.

Unde se potrivește o tablă de scris cu creta
- La intrarea în casă: o ușă sau un panou cu un mesaj de bun venit, care se schimbă după sezon;
- în cofetării și brutării: produsele zilei, scrise pe un fond cald;
- în bucătărie: o tăbliță roșie pentru lista de cumpărături, pe care n-ai cum s-o ratezi;
- în magazine: oferte și reduceri care atrag privirea de la ușă;
- pe obiecte: cutii, ghivece și tăblițe decorative pentru sărbători.
Cum vopsești ușa de la intrare
- Demontează ușa, dacă poți, și așaz-o orizontal pe doi caprari. Vopseaua se întinde mai uniform și nu curge.
- Spală bine fața ușii: lângă clanță se adună grăsime de la mâini, iar vopseaua nu aderă peste ea. Clătește și lasă la uscat.
- Dacă ușa are lac lucios, matisează-l ușor, apoi șterge praful cu o cârpă umedă. Zgârieturile mai adânci se umplu cu glet.
- Lipește bandă pe marginile zonei de tablă și scoate-o imediat după vopsit.
- Vopsește cu trafaletul mic cu tavă, la aproximativ 20°C, cu vopsea nediluată sau cu cel mult 3% apă. După 30 de minute este uscată la atingere; al doilea strat, dacă vrei roșul mai plin, după 6 ore.
- Remontează ușa după ce s-a uscat, dar primul mesaj îl scrii abia după 72 de ore.
Cum scrii și cum ștergi
Pe roșu, creta albă se citește foarte bine de la distanță. Ștergi uscat, cu o cârpă sau cu radiera; urmele se iau cu o cârpă umedă. Lasă ușa să se usuce înainte de mesajul următor.
Soluții practice cu BlackboardPaint
Ușa de bun venit
Interiorul ușii de la intrare, vopsit roșu. De Crăciun scrie „Bine ați venit acasă!”, de ziua cuiva apare un tort desenat, iar în zilele obișnuite, „Cheile sunt în sertar”. Ușa spune mereu ceva, iar casa pare mai primitoare.
Cofetăria de cartier
Un panou roșu lângă vitrină, cu prăjiturile zilei scrise de mână. Roșul cald se potrivește cu mirosul de cozonac, iar clienții citesc oferta din stradă.
Panoul de oferte
Într-un magazin mic, oferta săptămânii stă pe o tablă roșie lângă casa de marcat. Nimeni nu o ratează, iar schimbarea ei durează un minut, cu buretele și creta.
Tabla de joc din camera copiilor
Un perete roșu lângă unul negru, ca în poza de mai sus: unul pentru desene, celălalt pentru scorurile jocurilor. Camera de joacă capătă culoare și ordine în același timp.
Întrebări frecvente
Ce cretă se vede pe roșu?
Creta albă se vede foarte bine, chiar de la câțiva metri. Pentru desene, nuanțele deschise din creta colorată.
Pot vopsi o ușă lăcuită?
Da, după o curățare bună și o matisare ușoară a lacului. Altfel, vopseaua poate să nu adere bine.
Cum fac un chenar drept pe ușă?
Lipești bandă de delimitare pe conturul zonei și o scoți imediat după vopsit.
Cum scot desenele colorate?
Întâi uscat, cu radiera, apoi cu o cârpă umedă. Lasă suprafața să se usuce înainte de un mesaj nou.
În cât timp o pot folosi?
Uscată la atingere în 30 de minute, gata de folosit după 72 de ore.
Pe scurt: datele vopselei BlackboardPaint 0,5 L, roșie
- Cantitate: 0,5 L; greutate: 0,688 kg
- Acoperire: aproximativ 5 m² într-un singur strat
- Straturi: 1 (al doilea, dacă vrei, după 6 ore)
- Uscată la atingere după 30 de minute; gata de folosit după 72 de ore
- Culoare: roșu (RAL 3013); luciu: mat
- Aplicare: trafalet sau pensulă, ideal la 20°C; diluare cu maximum 3% apă
- Suporturi: lemn, carton, ceramică, zidărie, pereți
- Pe bază de apă, fără plumb; fabricată în Olanda; conformă EN71-3
Atenție: evită contactul prelungit cu pielea și inhalarea vaporilor în spații închise. Nu se înghite. Evită contactul cu ochii și cu gura; dacă se întâmplă, clătește bine. A nu se lăsa la îndemâna copiilor (decât echipați corespunzător, când te ajută în proiectul de familie).
Alte variante și produse înrudite
- Alte cantități și culori: roz 0,5 L, lime 0,5 L, gri 0,5 L sau baza transparentă, pe care o nuanțezi cum vrei.
- Pentru scris: cretă albă și cretă colorată MagPaint.
- Pentru o tablă și magnetică: vopsea magnetică MagPaint 1 L.
- Pentru aplicare: trafalet cu tavă și grund alb Primer MagPaint.
- De citit: tabla cu cifre, litere și numărătoare și vopselele speciale MagPaint.
- Mai multe pe supermagneti.ro: cum continui să scrii cu creta, pe orice perete și cum amenajezi camera copiilor cu magneți și alte idei.
Ai o cofetărie, un magazin sau o idee de decor pentru casă? Sună-ne la 0762 749 009 și îți calculăm cantitatea.

















Recenzii
Nu există recenzii până acum.